Asset Publisher

Study and Information Program

Younes Ouaqasse în vizită în Republica Moldova, în cadrul Programului de Dialog al Fundaţiei Konrad Adenauer

Younes Ouaqasse, membru al bordului Uniunii Creştin-Democrate din Germania şi Preşedintele Asociaţiei Studenţilor Creştin Democraţi din Thüringen, Germania, s-a aflat în perioada 10 - 11 martie la Chişinău, la invitaţia Fundaţiei Konrad Adenauer.

Asset Publisher

Details

În cadrul acestei vizite, Younes Ouaqasse şi Sven-Joachim Irmer, directorul Fundaţiei Konrad Adenauer pentru România şi Republica Moldova s-au întâlnit cu Prim-ministrul Republicii Moldova, Iurie Leanca, cu Preşedintele Partidului Liberal-Democrat, Vlad Filat, si cu alţi reprezentanţi ai conducerii PLDM.

Tânărul politician a participat şi la întâlniri cu tinerii liberal-democraţi, cărora le-a vorbit despre valorile Creştin-Democraţiei în Europa. Dumnealui a subliniat importanţa respectării demnităţii umane, a libertăţii şi a egalităţii de şanse, precum şi a justiţiei echidistante, a toleranţei şi a solidarităţii într-o societate democratică.

În cadrul întâlnirii cu studenţii de la ASEM Younes Ouaqasse a vorbit despre importanta păstrării valorilor şi a tradiţiilor într-o lume globalizată, iar cu bursierii Sur-Place ai KAS a discutat despre rolul şi influenţa organizaţiilor politice studenţeşti în universităţile din Germania şi a împărtăşit experienţa sa în activitatea politică în cadrul CDU Germania.

Asset Publisher

Add to the calendar

Venue

Chisinau

Speakers

  • Younes Ouaqasse
    • membru al bordului Uniunii Creştin-Democrate din Germania şi Preşedintele Asociaţiei Studenţilor Creştin Democraţi din Thüringen
      • Germania
        Contact

        Natalia Corobca-Ianusevici

        Natalia Corobca-Ianusevici bild

        Program Coordinator

        natalia.corobca@kas.de +373 22 855 905 +373 22 855 905

        Asset Publisher

        Asset Publisher