Distribuitor de active

Rapoarte de țară

„Strângerea relațiilor între state în Europa este necesară în special în vremurile tulburi”

Dr. Hans-Gert Pöttering în România

Biroul București al Fundației Konrad Adenauer a primit în perioada 7 - 9 iulie a.c. vizita domnului președinte al Fundației Konrad Adenauer, dr. Hans-Gert Pöttering. Programul vizitei a cuprins întâlniri politice cu reprezentanții partidelor românești din PPE, precum și o serie de evenimente publice, desfășurate în contextul împlinirii a 15 ani de activitate a KAS în România.

Distribuitor de active

distribuie

Președintele Fundației Konrad Adenauer, dr. Hans-Gert Pöttering s-a întâlnit pe parcursul vizitei în România cu președinții și secretarii generali ai PDL, PNL și UDMR, precum și cu deputatul FDGR în Parlamentul României, domnul Ovidiu Ganț.

Pe parcursul celor două zile ale vizitei la București, domnul președinte Pöttering a susținut pe 8 iulie a.c. în fața a peste 250 de studenți ai Academiei de Studii Economice o conferință în Aula Magna, pe tema ”Europa și provocările ei – împreună pentru pace, libertate și bunăstare”. Tinerii participanți la eveniment și-au exprimat în discuțiile care au urmat conferinței așteptările față de viitorul UE, în special cu referire la situația politică actuală din țările vecine, Ucraina și Moldova.

Programul evenimentelor a curpins tot în data de 8 iulie evenimentul ”15 ani de activitate a Fundației Konrad Adenauer în România. Europa în schimbare – Ce urmează acum?”, la care domnul președinte Pöttering s-a adresat unui număr de aproximativ 200 de oaspeți, dintre care amintim premierul Victor Ponta și fostul președinte Emil Constantinescu. Tema cuvântării domnului Pöttering a fost parteneriatul european, iar domnia sa a evidențiat progresele făcute de România în domeniul politic și cel economic de la aderarea la UE, lansând îndemnul la o mai bună implicare în dezvoltarea unei societăți democratice și drepte.

În data de 9 iulie a avut loc la Palatul Cotroceni festivitatea de inmanare a Ordinului Steaua Romaniei in grad de Mare Ofiter, acordat domnului Hans-Gert Pöttering de catre domnul Traian Basescu, Presedintele Romaniei, "in semn de inalta... apreciere pentru viziunea si abnegatia puse in definirea, dezvoltarea si realizarea constructiei europene, pentru sprijinul constant acordat Romaniei in parcursul sau de integrare in Uniunea Europeana".

Distribuitor de active

Hans-Gert Pöttering bei 15 Jahre KAS KAS
Hans-Gert Pöttering und Victor Ponta KAS
Sven-Joachim Irmer bei 15 Jahre KAS KAS
Klaus Johannis und Sven-Joachim Irmer bei 15-Jahre KAS KAS
Presedintele Romaniei, domnul Traian Basescu, ii inmaneaza Presedintelui Fundatiei Konrad Adenauer, domnul dr. Hans-Gert Pöttering, Ordinul Steaua Romaniei. KAS

comment-portlet

Distribuitor de active