CODUL MUNCII

FLEXIBILIZARE SAU SCLAVAGISM?

Joi, 10 martie, Grupul pentru Dialog Social şi revista 22, în colaborare cu Institutul de Studii Populare şi Fundaţia „Konrad Adenauer“, au organizat dezbaterea cu tema Codul Muncii – flexibilizare sau sclavagism? La discuţiile moderate de Andreea Pora şi Lidia Moise au participat reprezentanţi ai guvernului, ai patronatelor, ai sindicatelor şi ai organizaţiilor neguvernamentale.

Fragmente din această dezbatere publicate de revista 22, NR.12, 15-21.Martie 2011

THOMAS KLEININGER

(Grupul pentru Dialog Social):

În ianuarie, Institutul de Studii Popu¬lare şi Fundaţia „Konrad Adenauer“ au or¬ga¬nizat o dezbatere asupra modernizării sta¬tului ro¬mân, la care au participat preşe¬din¬tele şi premierul. Discuţia de astăzi con¬¬ti¬nuă în mod firesc dezbaterea din ia¬nuarie, de¬oa¬rece noul Cod al Muncii – chiar dacă poa¬te fi contestat – este o con¬tri¬buţie la mo¬dernizarea statului român.

ANDREEA PORA (revista 22):

Prin noul Cod al Muncii, guvernul sus¬ţine că va elimina munca la negru şi va fle¬xi¬biliza piaţa, iar liderii sindicali susţin că se încalcă Constituţia, că angajatul nu va mai fi apărat aşa cum trebuie, spunând, în¬tr-o sintagmă deja celebră, că se in¬tro¬du¬ce sclavagismul. Opoziţia se situează şi ea pe acelaşi plan, deşi s-a constatat zilele aces¬¬tea, cu surprindere, că proiectul de Cod al opoziţiei are punctele esenţiale ase¬m㬬nătoare cu cel depus de guvern.

Aş dori, pentru început, să-l întreb pe dom¬nul premier Emil Boc cum anume va fi protejat angajatul, ce câştigă şi ce pierde el prin acest Cod al Muncii şi dacă, aşa cum spun voci respectabile de analişti, con¬tractele pe perioadă determinată vor genera, în final, o creştere a şomajului.

EMIL BOC (prim-ministrul României):

Un clasament realizat la nivel in¬ter¬na¬ţio¬nal ne arată că România este pe locul 114 din 139 de ţări în privinţa lichidităţii pie¬ţei muncii. Actualul Cod al Muncii nu a adus beneficii sub aspectul ratei de ocu¬pa¬re a forţei de muncă: şi înainte de 2003, şi după aceea s-a menţinut în limita de 58-59%. Deci, cu alte cuvinte, actualul Cod nu a încurajat crearea de noi locuri de mun¬că. Criza economică ne-a relevat fap¬tul că, din cauza rigidităţii pieţei forţei de muncă, se pierd, pe de o parte, locuri de muncă, pe de altă parte, se lucrează mai mult la negru. Exemplul clasic este acela al contractelor de muncă pe durată de¬ter¬mi¬nată. Resping categoric afirmaţia po¬tri¬vit căreia se schimbă regula jocului în sen¬sul că, după publicarea noul Cod al Mun¬cii, contractul pe durată nedeterminată ar dispărea şi s-ar impune regula con¬trac¬tu¬lui pe durată determinată. Contractul pe durată nedeterminată rămâne regula. Doar flexibilizăm, adică dăm o posibilitate suplimentară contractului pe durată de¬ter¬minată pentru a fi mai uşor de realizat. Exemplul clasic este cel al proiectelor eu¬ropene. Ai un proiect pe 3-5 ani. Con¬trac¬tul de muncă pe o durată determinată poate fi de maximum 2 ani. Ce faci în acest moment? Nu ai cadrul legal pentru a angaja pe cineva pe un proiect de 3 sau 4 ani. Am mărit durata de la 2 ani la 3 ani. Iar prin acordul scris al părţilor se poate merge mai departe pentru finalizarea nou¬lui proiect sau program, deci am fle¬xi¬bi¬li¬zat această relaţie dintre angajator şi angajat.

Scopul de bază al modificării Codului este ca angajatorii să poată angaja mai uşor, iar salariaţii să-şi poată găsi mai uşor un loc de muncă şi să fie protejaţi. Este necesară o schimbare de optică în Ro¬mânia. Am introdus criteriile de perfor¬man¬ţă şi de evaluare a activităţii sala¬ria¬tului. În contractul de muncă, când se în¬cheie, scrie negru pe alb care sunt cri¬te¬riile de performanţă, cum se evaluează această performanţă. Avantajul este că, dacă salariatul îşi face treaba, va fi protejat oriunde şi oricând de lege. La con¬ce¬dierile colective nu vor mai prima criteriile sociale. Nu e popular ce spun. Dar nu poţi fi şi popular, şi competitiv în acelaşi timp. Munca este o valoare supremă şi nicio societate nu se poate reconstrui fără muncă şi răsplata muncii. De aceea, Codul Muncii pune accent pe munca bine fă¬cu¬tă, pe performanţă. La evaluare, în cazul concedierilor colective, ai criteriile şi te aperi inclusiv în instanţă, dacă cineva va încerca un abuz. Acum, regulile jocului sunt clar stabilite de la început în contractul de muncă şi nimeni nu poate să-ţi impună alte criterii de evaluare decât acelea pe care le-ai avut la cunoştinţă de la înce¬put. Ca un mijloc suplimentar de protecţie a salariatului, introducem obligativitatea ex¬presă ca acest contract de muncă să poa¬tă fi încheiat numai în formă scrisă.

Pe de altă parte, înăsprim sancţiunile pentru munca la negru. Orice om care lucrează la negru este privat de asigurări de sănătate, de asigurări de şomaj, de pen¬sie. Este, cu alte cuvinte, un om care vine mai târziu cu mânaîntinsă la stat pentru a beneficia de asistenţă socială. Am propus pedepsirea aspră a celor care vor utiliza în continuare munca la negru, inclusiv prin sancţiune penală. Oricine se va gândi de două ori înainte de a mai plăti la negru, pentru că va trebui să dea cu subsemnatul la Parchet. Statul va avea beneficii sociale prin impozitele şi taxele care se plătesc, astfel încât să poată onora celelalte obli¬gaţii pe care le are în consecinţă.

CRISTIAN PÂRVAN

(secretar general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România):

Nu credem că forţa de muncă la negru va fi scoasă la suprafaţă de această flexibilizare, ci de fiscalitate. În Europa se caută soluţii de a reduce fiscalitatea pe forţa de muncă, ca premisă pentru a se crea locuri de muncă şi pentru a stimula munca.

Locurile de muncă nu vor apărea, d-le prim ministru, dacă nu definim ce fel de model de dezvoltare economică faceţi. Lo¬curile de muncă apar dacă economia pro¬pune locuri de muncă. Or, la ora actuală, constatăm că 90% sunt fără calificare sau cu calificare redusă. Trebuie să terminăm odată cu locuri de muncă cu calificare re¬dusă. Statul are venituri reduse de la oa¬menii cu calificare redusă. Dacă nu facem cercetare şi inovaţie vom rămâne cu aceas¬tă ofertă de necalificaţi sau calificaţi în con¬fecţii textile şi construcţii, care vor avea venituri reduse. Şi atunci nu vom avea ceea ce ne dorim cu toţii: o clasă mijlo¬cie cu venituri care să permită o altă viaţă în România.

EMIL BOC:

Sunt de acord că România are nevoie să-şi îmbunătăţească munca mai calificată, aşa cum aţi spus. Am menţinut facilităţile pentru domeniul IT, în ciuda disputelor europene pe care le-am avut. Legea edu¬ca¬ţiei naţionale e o altă reformă de sub¬stan¬ţă în statul român, care dă posi¬bi¬li¬tatea la nivel local ca autoritatea locală, mediul de afaceri şi părinţii împreună cu profesorii să stabilească ce discipline pro¬pun pentru ca elevii să aibă acoperire pe piaţa muncii de acolo, să nu se mai stu¬die¬ze discipline care nu au acoperire în rea¬litate.

CRISTIAN PÂRVAN:

Dacă nu creăm alte industrii şi alte ac¬ti¬vităţi nu vom avea locuri de muncă. Eco¬nomia nu mai permite fabrici care să fie ca în ’90. Cine îşi imaginează că vom mai face fabrici şi uzine de mii şi mii de locuri de muncă se înşală. Iar ca să fie şi mai clar, am să dau o statistică a ANAF: există 396.000 de firme, dintre care doar 50.000 au peste zece salariaţi.

ANDREI OIŞTEANU

(Grupul pentru Dialog Social):

Ascultându-vă vorbind despre aceste mă¬suri, îmi dau seama cât de liberale în spirit sunt. Şi mă gândesc că PNL, în mod firesc, ar trebui să vă aplaude, dacă nu să vă ovaţioneze. Din motive politice, nu o face.

EMIL BOC:

PNL a încetat de mult să mai fie un par¬tid de dreapta, iar prin semnarea alianţei socialiste cu PSD s-a predat definitiv în bra¬ţele stângii comuniste. V-aş ruga să ve¬ri¬ficaţi toate poziţiile PNL de la Legea sa¬la¬rizării, de la Legea pensiilor, de la Le¬gea restructurării aparatului bugetar, de la Codul Muncii. Aceste legi care, prin esen¬ţă, vizează reforma statului, fiind de dreapta sau de centru-dreapta, au fost ata¬cate vehement de către PNL. Un partid ex¬trem de important s-a dizolvat în stânga comunistă, chiar acum a întins mâna spre cei care au colaborat cu fosta Securitate. Decizia politică le aparţine. Pentru viaţa po¬litică românească e bine că s-au separat apele.

ANDREEA PORA:

Vreau să fac o precizare. Am trimis in¬vitaţii şi PNL, şi PSD. Am vorbit personal cu doamna Mariana Câmpeanu şi cu d-l Alexandru Athanasiu. Au spus că vin. Nu au venit. Mă întreb oare de ce.

BOGDAN HOSSU

(preşedintele CNS „Cartel Alfa“):

Mişcarea sindicală v-a cerut proceduri le¬gate de combaterea abuzurilor în sistem, pe care Codul Muncii actual nu le pre¬vede. Vă dau două exemple, ca să fie clar pentru toată lumea. Nu avem nimic îm¬po¬triva normării muncii, ea trebuie făcută ca atare. Dar în momentul în care spuneţi că mă pot duce în justiţie, vă spun că jus¬tiţia nu judecă decât prin prisma docu¬men¬telor realizate de experţi. Astăzi, în Ro¬mânia, pe domeniul normării muncii, nu există o instituţie abilitată care să facă faţă în justiţie unor asemenea proceduri. Al doilea exemplu: pe de o parte, spuneţi că este un pas înainte faptul că trebuie nea¬părat contractul individual de muncă să fie în formă scrisă. Vă reamintesc însă că aţi culpabilizat lucrătorul în legătură cu neexistenţa contractului, în sensul în care dacă eu, ca angajat, vin disperat în cău¬ta¬re de loc de muncă şi mi se spune că tre¬buie să muncesc la negru, eu plătesc, şi nu angajatorul. Este cea mai anormală re¬la¬ţie de construcţie în sistem.

Legat de combaterea muncii la gri şi la negru şi de ceea ce spuneţi că este un ma¬re succes - amenda penală sau închisoarea –, vreau să vă spun că în România, în ul¬timii 20 de ani, nu s-a dat nicio amendă penală pe acest lucru. Mult mai util era să-i daţi angajatorului o amendă finan¬cia¬ră. Asta era cea mai bună penalitate. Eu ştiu că angajatorilor nu le place. Dacă uti¬li¬zează muncă la negru prefer să închidă poar¬ta, deoarece creează dumping pe pia¬ţă în raport cu cei care sunt buni con¬tri¬buabili. Statul, când e vorba de bani, este mult mai grijuliu decât pentru amenzi pe¬nale pe care el nu le vede faptic, decât că îi încarcă sarcina fiscală suplimentar. Pen¬tru că, dacă îl bagă în închisoare pe anga¬ja¬tor, statul mai trebuie să-i plătească şi căl¬¬dură, şi mâncare. Un puşcăriaş costă mai scump la ora actuală decât un sala¬riat.

Raportările statistice din 2009-2010 ara¬tă aproape o dublare a numărului de sa¬la¬riaţi înregistraţi pe contractul colectiv de muncă actual la nivelul categoriei neca¬li¬fi¬cat. Practic, s-a ajuns la o treime din nu¬mărul de salariaţi înregistraţi oficial. Sper că suntem conştienţi că PIB-ul României nu se poate face cu o treime de neca¬li¬fi¬caţi. Deci mulţi oameni sunt într-o formă sau alta la gri. Avem peste 1.750.000 de ce¬tăţeni în 2009 care beneficiază de faptul că sunt lucrători şi în acelaşi timp sunt asistaţi social. Deci persoane active care sunt contribuabili la stat prin contribuţii şi taxe sociale, dar care, în acelaşi timp, primesc de la stat un retur.

EMIL BOC:

Şi legislaţia actuală a muncii sanc¬ţio¬nează cu amendă penală sau închisoare utilizarea repetată a muncii la negru. Pe lângă sancţiunea principală, care poate fi amenda penală sau închisoarea, avem po¬sibilitatea, prin pedeapsa complementară, să se mai impună, de exemplu, orice re¬mu¬neraţie restantă datorată persoanelor an¬gajate ilegal. Cuantumul remuneraţiei se pre¬supune a fi egal cu salariul mediu brut pe economie, cu excepţia cazurilor în care fie angajatul, fie angajatorul poate dovedi con¬trariul. De asemenea, să plătească cuan¬tumul tuturor impozitelor, taxelor şi contribuţiilor de asigurări sociale pe care angajatorul le-ar fi plătit dacă persoana ar fi fost angajată legal. Pe lângă faptul că i se ia dreptul de a participa 5 ani la licitaţii publice, ceea ce face ca un angajator se¬rios, un om de afaceri, să se gândească de două ori dacă utilizează munca la negru.

Aş vrea să resping categoric afirmaţia că acest Cod al Muncii este un cod al scla¬viei. Am auzit afirmaţia dvs., d-le Hossu, în care spuneaţi că prin reglementarea du¬ra¬tei zilei de muncă ne întoarcem la scla¬va¬gism pentru că românii vor lucra neli¬mi¬tat. Aş vrea să daţi în faţa distinsei audien¬ţe argumentul pentru asemenea susţinere. Textul Constituţiei care spune că durata normală a zilei de lucru este de 8 ore se păstrează şi rămâne nemodificată, textul actual al Codului Muncii spune că durata maximă de lucru pe săptămână este de 40 + 8 ore suplimentare, deci 48 de ore. Ac¬tua¬lul Cod al Muncii permite ca perioada de referinţă să fie la 3 luni. Noi l-am mărit la 4 luni. Iar actualul Cod al Muncii per¬mite contracte colective inclusiv la nivel de 12 luni, ceea ce permite şi Codul pe care îl propunem. Unde este sclavagismul, în aceste condiţii, în care durata medie de lucru de 48 de ore rămâne constantă, la fel ca şi actualul Cod, doar că am ridicat perioada de referinţă de la 3 la 4 luni, dar am menţinut, exact cum este în actualul Cod, această posibilitate?

BOGDAN HOSSU:

Pentru că durata de 12 ore pe zi de mun¬că nu este prevăzută în mod expres în Cod.

EMIL BOC:

Dar nici în momentul de faţă nu aveţi o durată suplimentară prevăzută. Mai mult, am fost acuzaţi că am încălcat o directivă eu¬ropeană. Am răspuns public că, dacă am aplica mot à mot directiva europeană cu privire la durata de lucru, ar însemna ca în România să nu avem repaos săp¬tă¬mânal 48 de ore, adică 2 zile, ci să avem 35 de ore. 24 + 11, asta e directiva euro¬pea¬nă la nivel minimal. Noi am trecut peste nivelul minimal. Deci sub nicio formă nu putem fi acuzaţi că am încălcat directiva europeană. De aceea aş vrea să nu mai in¬duceţi în mintea românilor afirmaţii care nu au nicio acoperire, dar dau bine la pu¬blic. Am învăţat la istorie sclavagismul, dar acolo rămâne, în manualul de istorie, nu în Codul Muncii din România.

Ne-aţi criticat acea formulă prin care dăm dreptul angajatorilor, acolo unde nu există organizaţii sindicale, să participe la negocieri. Să spunem lucrurilor pe nume. Cum este în momentul de faţă? Într-o unitate care are 200 de salariaţi, dacă la acea unitate există un singur membru de sindicat afiliat la sindicatul şoferilor din altă parte, blochează restul salariaţilor să par¬ticipe la negocieri colective. Or, nu este firesc.

BOGDAN HOSSU:

Aţi schimbat mecanismul şi aţi băgat ur¬mătoarea chestiune: la unităţile care au cel puţin 20 de salariaţi trebuie să fie or¬ga¬nizaţie sindicală.

EMIL BOC:

Nu aveţi dreptate. Situaţia actuală este că un membru afiliat la un sindicat al şo¬ferilor poate bloca 200 de angajaţi să-şi negocieze contractul colectiv, dacă nu vor să se înscrie în sindicat. Nu este firesc ca unul să blocheze 200. Dacă sunt 15 mem¬bri - atât cred că e în Legea sin¬dicatelor minim pentru o organizaţie sindicală -, foarte bine, are reprezentativitate şi par¬ticipă. Cred că s-a restabilit echilibrul în¬tre ceea ce î nseamnă reprezentarea sa¬la¬ria¬ţilor: ei să aleagă dacă îi reprezintă sin¬di¬catele sau reprezentanţii salariaţilor, pen¬tru că ei sunt aleşi de adunarea generală a salariaţilor, nu sunt impuşi de cineva. Deci, cred că trebuie să acceptăm şi în ma¬terie sindicală competiţia, aşa cum ac¬cep¬tăm în lumea largă competiţia pentru ori¬ce domeniu. Cu cât sindicatele vor fi mai performante, vor câştiga.

BOGDAN HOSSU:

Convenţia 135 a OIM prevede expres că, prin legislaţia naţională, folosind instituţia delegaţiei salariaţilor, nu puteţi submina structura sindicală.

RADU MERICA

(preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane):

Fostul cancelarul german Konrad Ade¬nauer, care a condus Germania imediat după război, a promovat un pachet de legi care au dus la ceea ce se numeşte „uniu¬nea economică germană“. Codul Muncii făcut de Adenauer a fost schimbat în 2002 sub presiunea ratei mari a şomajului. Iată că un Cod al Muncii, care a fost extrem de bun şi a adus o mare creştere eco¬no¬mică s-a dovedit a fi neadaptat la cerinţele sec. XXI. Ne place, nu ne place, lumea se schimbă şi avem mai multe variante: ori ne opunem, ori nu facem nimic, ori în¬cercăm să ne schimbăm şi noi. În România s-a decis să se schimbe ceva şi cred că e un prim pas în direcţia bună. În 2002, când am adoptat Codul Muncii copiind cele mai severe prevederi din legislaţia ger¬mană şi franceză, acestea erau deja mode¬le expirate. Germania tocmai înfiinţase o comisie de experţi – şi aici aş face o reco¬mandare pentru Guvernul României: o co¬misie de experţi - care a lucrat direct cu cancelarul Schroeder, însă complet inde¬pen¬dentă politic, condusă de şeful de per¬sonal la Uzinele Volkswagen. Comisia a avut în componenţă circa 60 de membri, din toate categoriile - profesori, indus¬triaşi, sindicalişti, angajaţi în sectorul pu¬blic - şi, timp de 4 ani, au schimbat com¬plet pachetul de legi incluzând legile mun¬cii, legile ajutorului social etc. Poate n-ar fi rău să creăm şi noi acest organism in¬dependent politic, care să se aşeze la masă cu partidele, sindicatele, patronatele, ONG-urile şi să elaboreze din când în când legile fundamentale ale ţării, care sunt independente de politic.

Schimbarea Codului Muncii este un prim pas foarte bun, însă are dezavantajul că este contestată de opoziţie. Ce în¬cre¬dere are un investitor străin care vrea

să-şi îndrepte atenţia către România şi pri¬meşte un mesaj din partea opoziţiei, care spune: nicio grijă, ajungem noi la putere şi schimbăm totul? Asemenea legi trebuie făcute printr-un consens, chiar dacă la noi dialogul este extrem de dificil. În orice caz, cum spune o vorbă veche, cea mai lungă călătorie începe cu un prim pas, iar modificarea Codului Muncii este un prim pas, la care am lucrat şi noi, împreună cu colegii de la Camera de Comerţ Româno-Americană.

SORIN MÂNDRUŢESCU

(preşedintele Camerei de Comerţ Româno-Americane):

Într-o perioadă de criză, din punctul de ve¬dere al rezolvării problemelor finan¬cia¬re, fie că vorbim de deficitul bugetar, de¬ficitul de cont curent sau de alte deficite de orice natură, influxul financiar străin este crucial. Unul dintre factorii esenţiali în acest sens este Codul Muncii.

S-a văzut cine din zona patronatelor sus¬ţine sau nu Codul. Aici aş vrea să ridic pro¬blema eficientizării dialogului social, astfel încât patronatul din România să-şi regă¬sească adevărata reprezentativitate în eco¬nomia reală. Să fim foarte cinstiţi. Con¬si¬liul Economic şi Social este o construcţie şchioapă pe undeva. Noi am militat foarte mult pentru reformarea lui, şi această dis¬funcţionalitate a CES cred că se datorează în bună măsură factorului politic.

VALENTIN IONESCU (ISP-KAS):

Principala problemă a pieţei de muncă în România este calificarea. Noi trăim în con¬tinuare cu iluzia că avem o forţă de muncă bine pregătită. Asta e o aberaţie. De fapt, sunt mulţi oameni deprofesio¬na¬li¬zaţi, care au pretenţii băneşti. Sistemul edu¬caţional produce 50% analfabeţi func¬ţional, care nu sunt în stare să exercite vreo meserie, dar vor bani.

ANTON HADĂR

(preşedintele Federaţiei „Alma Mater“):

Inovarea şi transferul tehnologic ar pu¬tea constitui o reală sursă de câştig pentru România în acest moment. Apreciez paşii făcuţi în ultima perioadă în privinţa creş¬terii exporturilor din România, dar vă asi¬gur, d-le prim-ministru, că dacă şi mediul economic s-ar apleca mai mult asupra lu¬crurilor pe care noi le creăm în univer¬sităţi, totul ar merge mult mai bine. S-au redus atât de mult fondurile la toate pro¬gramele de cercetare încât tocmai pe astea care erau susţinute de mediul economic le-au văduvit considerabil şi exact în faza în care trebuiau să realizeze prototipurile. Dvs. spuneţi că acest Cod favorizează creş¬terea performanţei. Ca fost şi poate viitor cadru didactic, trebuie să vă gândiţi că salarizarea în domeniul educaţiei ar putea să contribuie la creşterea performanţei. Adi¬că mi se pare necuvenit ca două cadre didactice de acelaşi rang să aibă acelaşi salariu. E drept ca, prin Codul Muncii, să-l sancţionezi când nu-şi îndeplineşte acele obligaţii ale postului, dar dacă el per¬formează? Codul Muncii nu mă ajută să invoc performanţa, pentru că nu am cri¬te¬rii, nu am niciun spor. Mi s-a promis că se va introduce sporul acela de excelenţă aca¬demică, care a dispărut de la Minis¬te¬rul Educaţiei. Am dorit totdeauna să avem performanţă, mai ales în educaţie.

EMIL BOC:

În salarizarea bugetarului există un coe¬ficient între maxim şi minim, există aceas¬tă posibilitate de a se flexibiliza anumite situaţii. La învăţământ, pe diverse trepte de vechime, există posibilitatea ca, pe cri¬te¬rii de performanţă, să se avanseze în func¬ţie. Din moment ce avem per¬for¬man¬ţă, se poate creşte la o treaptă mai ridi¬ca¬tă. Fără performanţă, nu mai putem as¬pi¬ra ca numai prin trecerea anilor să creas¬că salariile. Aşa am fost obişnuiţi în Ro¬mânia: trece anul, trebuie să crească sa¬lariul, fie că e performanţă sau nu. Nu se mai poate. Performanţa nu e legată direct de creş¬terea în vechime a prestaţiei unui individ.

LIDIA MOISE (TVR):

Aş vrea să-mi spună cineva cum se re¬zolvă această chestiune a premierii per¬for¬manţei în şcoli în spaţiul public în Ger¬ma¬nia.

RADU MERICA:

Timp de 4 ani, am fost angajat al sta¬tu¬lui german. Eram asistent universitar la München, pe urmă mi-am dat doctoratul la Universitatea din München şiprimeam un salariu conform grilei de salarizare a contractului colectiv de muncă pentru angajaţii guvernului. Nu există nicio formă de sporuri. Există o diferenţiere, în funcţie de oraşul unde locuieşti, un fel de com¬pensare a costurilor pe care le ai în oraşele mari din Germania. De exemplu, dacă eşti poliţist sau procuror în München ai cos¬turi mai mari cu chiria decât dacă eşti într-un sat din munţi.

LIVIU ROGOJINARU (vicepreşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România):

IMM-urile din România produc 70% din PIB şi au 70% dintre angajaţii acestei ţări. Ne interesează mai puţin ce se întâmplă cu angajaţii de la stat, ne interesează cele 450.000 de firme private care au mai puţin de 10 angajaţi. Acolo nu veţi vedea sin¬dicat şi nu veţi vedea oameni care ies în stradă. De obicei, sunt oameni din co¬mu¬nitate care lucrează în micile firme şi pe care nu-ţi permiţi să-i dai afară, ci faci tot ce este posibil ca, în momentul în care acel om îţi este bun, să-l ţii. Or, să-l ţii înseamnă să-i dai bani. Deci la noi po¬ves¬tea cu salariul minim pe industrie nu prea funcţionează.

ADRIAN VASILESCU (consilier al guvernatorului Băncii Naţionale):

Am văzut că în dezbaterile de la noi se fac foarte multe confuzii între recesiune şi criză. Dacă noi vom avea şansa, din punct de vedere oficial, să ieşim din recesiune în această primăvară, rămânem cu criza pen¬tru încă ani buni de aici încolo. În toamna lui 1985, mă aflam cu alţi jur¬na¬lişti în biroul ministrului de Externe al Chinei, care spunea: „domnilor, viaţa eco¬nomică a lumii se mută în Pacific, unde sunt China, Japonia şi America. S-ar pu¬tea ca în secolul viitor Europa să nu fie altceva decât un muzeu al civilizaţiilor“.

Europa va discuta despre coduri ale muncii în anii viitori şi cred că această în¬cercare de a face un Cod al Muncii în Ro¬mânia este doar un început. În anii ur¬mă¬tori, vom schimba Codul Muncii în Ro¬mânia după cum vor merge apele în Eu¬ro¬pa. Acum Europa are foarte multe opre¬lişti, sunt foarte multe directive europene foar¬te complicate. Piaţa muncii este rigidă nu numai în România, ci în Europa, spre deo¬sebire de America, de China.

L-am auzit pe d-l ministru Botiş făcând o afirmaţie în legătură cu un joc piramidal care a intrat în sistemul de pensii. Dânsul a făcut o greşeală când s-a referit la pi¬ra¬mi¬dă. Nu e vorba de pira¬midă, ci despre o faţetă a piramidei, care este triunghiul, şi nu despre triunghi, ci despre o parte a tri¬unghiului care este tra¬pez, şi nu despre trapez cum îl ştim noi şi cum îl prezintă ma¬tematica cu o latură mai mică deasupra şi o latură mai mare de¬de¬subt, ci invers, un trapez răsturnat, în care vedem, pe par¬tea de jos, o înşiruire a lo¬curilor de mun¬că din România care se opreşte la 4,1 milioane. Sus, pe latura răs¬tur¬na¬tă, apa¬re numărul de pensionari care se apropie de 6 milioane. Din punct de ve¬de¬re eco¬nomic, d-l Botiş s-a exprimat co¬rect, dar s-a exprimat aiurea din punct de vedere... geometric.

ANCA GRIGORESCU (Camera de Comerţ Româno-Americană):

Performanţa este un criteriu de de¬par¬ta¬jare care se aplică cu precădere în cazul concedierilor colective. În cazul con¬ce¬die¬rilor individuale, în cazul restructurărilor de posturi, nu se aplică acum, cum nu se aplica nici înainte, criteriul performanţei, ci exclusiv criteriile sociale.

VALENTIN MOCANU

(secretar de stat în Ministerul Muncii):

Nu am nevoie de criterii de selecţie. Simpla evaluare personală a angajatului mă va pune în situaţia de a decide dacă îl concediez sau nu. Asta e logica la concedierea individuală. Iar criteriile de selecţie intervin când avem concediere colectivă.

EMIL BOC:

Eu cred că Europa va merge mai departe şi noi, pentru a nu pierde trenul eu¬ro¬pean, avem nevoie să facem ce trebuie aici acasă. Reforma pensiilor, a salarizării, a per¬sonalului bugetar, a învăţământului, a Codului juridic sau a muncii sunt reforme ca să prindem trenul european şi să ne putem menţine. Pe de altă parte, sunt cu totul de acord că ieşirea oficială din re¬cesiune este primul pas, cu siguranţă nu şi singurul pentru ieşirea din criză, care este mult mai amplă şi cu efecte nebănuite faţă de cele pe care le-am avut în vedere la începutul ei. Să sperăm că primul tri¬mestru din 2011 ne va aduce măcar această primă satisfacţie a ieşirii oficiale din recesiune, după regulile stabilite de manuale.

Moţiunea de cenzură.

Pe 8 martie, guvernul şi-a asumat răspunderea în parlament asupra mo¬di¬fi¬cării Codului Muncii. Prin asumarea răspunderii, noul Cod este adoptat fără dezbatere par¬la¬men¬tară, dacă nu se depune o moţiune de cenzură sau dacă aceasta este res¬pin¬să. Opoziţia a depus mo¬ţiunea de cenzură chiar în ziua asumării, iar votul pe marginea ei va avea loc pe 16 martie. În cazul adop¬tării moţiunii, gu¬ver¬nul îşi pierde mandatul.

Proteste sindicale

În ziua moţiunii, sindicatele vor organiza un miting de protest în Piaţa Constituţiei, la care sunt aşteptaţi peste 50.000 de oameni. „Facem apel la populaţia Bucureştiului, la fiecare angajat care se simte ameninţat de locul lui de muncă, să vină alături de noi în Piaţa Constituţiei. Acest Cod al Muncii afectează deopotrivă atât angajaţii din sistemul privat, cât şi bugetarii“, a declarat preşedintele BNS, Dumitru Costin.

Pagini realizate de RĂZVAN BRĂILEANU