Distribuitor de active

Contributii la manifestari

Van Rompuy încurajează Europa

800 de persoane au asistat la Muzeul Pergamon la primul discurs european

Herman Van Rompuy, preşedintele Consiliului European, a profitat de primul discurs european rostit la Muzeul Pergamon din Berlin în faţa unei asistenţe formate din 800 de persoane, pentru a promova o Europă încrezătoare şi puternică.

Distribuitor de active

Punând la dispoziţie modelul discursului european, Fundaţia Konrad Adenauer oferă ocazia celui mai înalt reprezentant al Europei de a-şi exprima punctul de vedere anual, la intervale de timp regulate. Este vorba despre esenţa şi situarea ideii unei Europe unite, pe care majoritatea observatorilor politici ai anului 2010 o apreciază ca fiind una dificilă, mai ales în contextul crizei europene. Cu toate acestea criza s-a dovedit a fi utilă într-o oarecare măsură, deoarece acum înţelege marea masă a populaţiei că toţi ce implicaţi se află în aceeaşi barcă.

„Ceea ce se decide la Atena afectează Amsterdam-ul. Dacă Bercelonei îi merge bine, înfloreşte Berlinul’, a declarat Van Rompuy. Datorită existenţei acestei dependenţe reciproce, preşedintele Consiliului European a apelat la o nouă înţelegere a simţului responsabilităţii. Hotărârile adoptate de Consiliul European la sfârşitul lui octombrie referitoare la măsuri de prevenire a crizei – măsuri ce reprezintă, după părerea lui Van Rompuy cea mai mare reformă economică şi financiară de la introducerea monedei Euro şi pănâ în prezent – precum şi măsurile de austeritate luate de către guvernele naţionale vor consolida din nou poziţia monedei europene. Van Rompuy a lăudat în mod particular curajul guvernelor, care, în ciuda protestelor populaţiei, uneori de proporţii, şi a grevelor care au avut loc, au reuşit totuşi să impună măsurile adoptate.

Van Rompuy le-a adresat tuturor euroscepticilor un mesaj de neîncredere: „Există unii oameni care cred că pot supravieţui singuri într-o lume globalizată. Asta este mai mult decât o iluzie, este o minciună.“ Ba chiar din contră, Europa ar trebui să fie deschisă pentru a primi noi membri, să se deschidă spre statele din Balcanii de Vest. Astfel se va pune capăt războaielor civile din Europa, este de părere politicianul născut în Belgia. De asemenea, provocările viitorului pot fi depăşite numai împreună. Europa ar trebui să înceapă să-şi asigure un loc bine definit: la nivel economic, în G20 şi la FMI.

La fel ca şi Van Rompuy, care a caracterizat data de 9 noiembrie drept „pivot al celei mai recente istorii europene“, preşedintele Fundaţiei Konrad Adenauer, Dr. Hans-Gert Pöttering, a atras atenţia în discursul său introductiv asupra momentului special care a fost ales pentru susţinerea primului discurs european. Această dată reprezintă ziua victoriei libertăţii. Ea a făcut posibilă materializarea libertăţii Germaniei şi a determinat, astfel, formarea unei Europe unite.

Cancelarul german, Dr. Angela Merkel, a vorbit în alocuţiunea sa introductivă despre disursul european care ar reprezenta un „moment de glorie“ al Europei. Cancelarul federal a amintit cât de important este să reflectăm asupra marilor obiective europene – reconciliere, pace şi libertate - şi să ne amintim că acestea nu sunt privite nici până în ziua de azi ca fiind ceva firesc. Europa este o comunitate unită prin destin. Numai împreună vom reuşi „să ne gestionăm şi să ne păstrăm stilul de viaţă“, a declarat cancelarul german. De aici si necesitatea de a acţiona într-un mod coordonat. Lupta împotriva depăşirii crizei a arătat că acest concept este cel corect.

Anul viitor, adică pe 9 noiembrie 2011, discursul european va fi susţinut de José Manuel Barroso.

distribuie

Distribuitor de active

KAS

comment-portlet

Distribuitor de active

despre această serie

Fundaţia Konrad-Adenauer, atelierele sale de formare, centrele de formare şi birourile din străinătate oferă anual mai multe mii de manifestări pe diverse teme. Conferinţele, evenimentele, simpozioanele etc. sunt prezentate pentru Dvs. într-o manieră actuală şi exclusivă pe adresa www.kas.de. Pe lângă rezumatele manifestărilor, aici puteţi găsi materiale suplimentare cum ar fi fotografii, manuscrise ale discursurilor, înregistrări video sau audio.

informații despre comandă

erscheinungsort

Berlin Deutschland